Publicat pe Lasă un comentariu

Idei de cadouri pentru iepuraș

Chiar și pe timp de pandemie,

Paștele-i despre bucurie,

Despre un iepuroi pedant

Ce-și toarnă-n cap dezinfectant.

Ce-ți pune-n rafie doar daruri:

Ulei, făină și zaharuri

Plus un pachet plin cu mănuși,

Și ceva spirt produs de ruși.

Dar trece și prin atelier,

La Cotonic el e boier,

Și vrea să-i pregătim îndată

Comanda personalizată.

După cum v-ați prins deja, în articolul acesta vă vom da câteva idei creative ce să îl facă pe iepuraș să se simtă cel mai șmecher când va păși pragul casei voastre cu geanta plină de cadouri personalizate (cu masca la gură și mănuși pe lăbuțe, bineînțeles).

Cotonic vă oferă 4 idei colorate și pline de zâmbet, ce vor bucura și colora copilăria pișcoțeilor voștri

  1. Set recreativ cu marionete de mână

Marionetele de mână sunt din bumbac, iar conturul feței este pictat în culori rezistente la apă.

Fiecare set are inclus și un pachet de carioci cu care copilul poate colora marionetele înainte de a le pune în rolul unei piese de teatru.
După colorare, mascotele se pot spăla manual la 30-40 grade și vor fi ca noi, gata de colorat pentru o altă piesă.

Setul de mascote de mână mare conține: 4 marionete, un ou de lemn și un set de carioci washable. Preț – 120 lei.

Setul de mascote de mână mic conține: 2 marionete, un ou de lemn și un set de carioci washable. Preț – 80 lei.2.

2. Set recreativ – rucsac de colorat

Setul conține un rucsăcel de grădiniță, un portofel și un set de carioci washable.  

Avem pe stoc 3 tipuri diferite de bumbac imprimat, ce așteaptă să fie cusut, expediat și apoi colorat.

Prin spălare manuală la 30 de grade, culoarea se va duce, iar copiii vor putea să coloreze din nou.

Preț:  rucsăcel + portofel + set carioca – 65 lei.

3. Pernuța unicorn  

Pernuța unicorn este realizată din bumbac combinat cu plus minky, umplută cu umplutură Superball și pictată manual în culori rezistente la apă.
Modelul de pernuță dorit poate fi personalizat cu numele copilului și poate fi de orice culoare doriți voi.

Prețul variază în funcție de dimensiunile unicornului: 55 cm – 80 lei; 35 cm – 50 lei

4. Mascota iepuraș

Plină de culoare și veselie, plușul nostru handmade în formă de iepuraș este un cadou perfect pentru orice copilaș.

Mascota iepuraș poate fi personalizată prin pictură cu numele copilului ce urmează să o primească în dar.  

Materiale folosite: pânză de bumbac, bumbac imprimat, umplutură hipoalergenică Superball, culori acrilice pe bază de apă, tul. Instructiuni de intretinere: spălare manuală la 30 de grade, fără înălbitori.

Dimensiuni orientative: 32cm x 22cm

Preț: 60 lei.

Gata!

Am mai avea muuulte sugestii de cadouri personalizate, dar știti că ne puteți găsi și pe facebook și pe site pentru mai multe detalii.

Vă dăm cu praf de zâmbet și vă rugăm să înveseliți zilele copilăriei cu amintiri de neuitat! Ele sunt tărâmul regăsirii pentru omul matur al zilelor ce vor veni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *